Cătălin Nișcoveanu, un tânăr de 26 de ani, din Gugești, și-a pierdut viața în accidentul produs joi seara la intrarea în comuna Urechești. Acesta conducea un Fiat Punto și venea de la Focșani, unde fusese cu prietena lui și o altă cunoștință la cumpărături. Când mai avea doar câțiva kilometri până acasă, a pierdut controlul volanului și a intrat în plin într-un autocamion.Pompierii l-au scos dintre fiarele contorsionate iar medicii l-au resuscitat minute în șir, fără succes însă. Prietena tânărului mort, însărcinată în cinci luni, dar și o altă cunoștință de familie, au scăpat cu răni ușoare.
FOTO: Facebook