duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăPoliticaCandidații PMP la alegerile locale se declară optimiști

Candidații PMP la alegerile locale se declară optimiști

Conducerea PMP Vrancea își prezintă aspiranții la posturile de primari în localitățile unde au reușit să depună dosare de candidaturi. În comuna Movilița, PMP merge pe mâna unui susținător înfocat al fostului președinte al României, Traian Băsescu. Este vorba de Florin Tătaru, mic întreprinzător local, tatăl a 8 copii. ”Vreau să-mi folosesc experiența de părinte a 8 copii în administrația locală și să fiu un fel de părinte, de îndrumător pentru cei 3.900 de locuitori ai comunei Movilița. Îmi doresc să modernizez administrația publică locală sub toate aspectele. Îl susțin și îl am ca model politic pe Traian Băsescu și am ambiția de a câștiga această bătălie electorală, așa cum a făcut domnul Băsescu până acum”, a declarat Florin Tătaru, candidatul PMP pentru Primăria Movilița. Pentru postul de primar al comunei Obrejița, partidul lui Traian Băsescu îl propune pe Gabi Anica, actual consilier local și fost viceprimar în mandatul 2008-2012. ”Cetățenii comunei trebuie să fie ascultați, respectați și ajutați de către un primar. Eu le propun concetățenilor mei să scăpăm de minciună și de corupția din administrația locală”, susține candidatul PMP pentru Primăria Obrejița, Gabi Anica. În fața alegătorilor din municipiul Adjud, PMP se prezintă cu Adrian Iordache, membru fondator al acestui partid. ”Sunt de la început în acest partid și vreau să le aduc locuitorilor din orașul meu o față nouă, o nouă speranță”, a precizat Adrian Iordache, candidatul PMP pentru Primăria Adjud. Optimist se declară și candidatul popularilor din comuna Ruginești, Constantin Hagiu. ”Sunt inginer zootehnist, lucrez în comună de mulți ani și cunosc problemele din această comunitate. Vreau să ajut oamenii din comună și să rezolv problemele cu care aceștia se confruntă”, susține Constantin Hagiu, candidatul PMP pentru Primăria comunei Ruginești.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu