sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăSocietateCurs de comunicare în limba engleză la Centrul de Tineret al DJST

Curs de comunicare în limba engleză la Centrul de Tineret al DJST

La începutul lunii august, tinerii iubitori ai limbii engleze sunt invitaţi timp de o săptămână să îşi exerseze şi să îşi îmbunătăţească abilităţile de comunicare în limba engleză, într-un ambient non-formal, la Centrul de Tineret din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Vrancea, alături de doamnele profesoare de limba engleză Ionela Batog şi Andreea Petrea, precum şi de voluntarul american John Korst. Proiectul este o continuare a proiectului început anul trecut, care a fost primit cu mult entuziasm si interes de tinerii participanţi, în mijlocul acestora aflându-se aceeaşi minunată echipă de formatori.

Aceştia vor utiliza exerciţii de tip team building, role play, listening, debate, creative writing, speaking activities etc., cu scopul de a activa şi dezvolta competenţele de comunicare ale participanţilor, într-un cadru relaxat. Cunoaşterea unei limbi străine prezintă mai multe avantaje: creşte încrederea personală, facilitează comunicarea cu colegii, angajaţii sau superiorii, facilitează găsirea unui loc de munca mai bine plătit sau avansarea în carieră, facilitează accesul la o informaţie diversificată, facilitează găsirea unui loc de muncă în străinătate. Cei care doresc să participe la proiectul de tineret “Investim în tineri, investim în viitor” sunt invitaţi să vină să se înscrie la Centrul de Tineret  Focşani – sediul DJST Vrancea. Vă aşteptăm! (DJST Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu