Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul este sărbătorit în fiecare an, pe data de 20 iulie. Sfântul Ilie era fiul unui preot al Legii vechi, care locuia în cetatea Tesve, din Galaad (Israel), situată dincolo de Iordan. De aici avem și numele prorocului – Ilie Tesviteanul. Potrivit tradiției, Sovac, tatăl lui Ilie, a văzut oameni îmbrăcați în veșminte albe, care îl înveleau pe Ilie în haine de foc și îi dădeau să mănânce o flacără. Preoții templului din Ierusalim au interpretat vedenia astfel: Ilie a fost ales de Dumnezeu pentru slujirea profetică. Sfântul Ilie a trăit cu peste opt sute de ani înainte de întruparea Mântuitorului, pe vremea regelui Ahab. Și-a desfășurat activitatea în regatul Israel din Samaria.
Regele Ahab, la îndemnul soției sale, introduce în regatul israelitean cultul zeului Baal. La porunca lui Dumnezeu, Sfântul Ilie ajunge la curtea regelui Ahab și îi vestește acestuia că Dumnezeu va pedepsi poporul prin secetă. Cerurile vor fi închise timp de trei ani și jumătate.
Sfântul Ilie se ascunde de furia lui Ahab la pârâul Cherit, unde va fi hrănit de un corb, apoi la văduva din Sarepta Sidonului. În casa acestei văduve, prorocul Ilie va face minuni: îl va învia pe fiul acesteia și îi va înmulți făina și uleiul. Spre sfârșitul anilor de secetă, pentru cunoașterea adevăratului Dumnezeu, Sfântul Ilie îi propune împăratului să ridice un jertfelnic pe Muntele Carmel și să se roage mai întâi prorocii lui Baal, apoi el lui Dumnezeu. Acesta a fost momentul în care Ilie a înlăturat cultul zeului Baal. El a reușit să coboare foc din cer peste jertfa sa, ceea ce 450 de preoți ai lui Baal nu au reușit să facă. (crestinortodox.ro)
În tradiția populară, Sfântul Ilie este cunoscut ca cel ce a adus, prin rugăciunea sa, seceta asupra poporului din Israel, iar apoi ploaia care a salvat poporul de la moarte. Astfel, el a ajuns să fie cinstit drept sfântul care aduce ploi. Se spune că Sfântul Ilie cutreieră norii, fulgeră şi trăsneşte dracii cu biciul său de foc, pentru a-i pedepsi pentru răul pe care i l-au pricinuit. Şi, pentru că dracii înspăimântaţi se ascund pe pământ prin arbori, pe sub streaşina caselor, în turlele bisericilor şi chiar în trupul unor animale, Sfântul Ilie trăsneşte năprasnic, pentru a nu-i scăpa pe niciunul dintre ei. În unele zone, în ajun de Sfântul Ilie, fetele se duceau noaptea pe ogoarele semănate cu cânepă, se dezbrăcau şi se tăvăleau goale prin cultură, apoi se îmbrăcau şi se întorceau acasă. Iar dacă în noaptea dinspre Sfântul Ilie visau cânepă verde, acesta era semn că se vor mărita cu flăcăi tineri şi frumoşi. Dacă în vis vedeau cânepă uscată, se zicea că se vor mărita cu oameni bătrâni.