Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat astăzi decretul de promulgare a legii privind stabilirea unor măsuri obligatorii pentru etichetarea laptelui proaspăt pentru consum și a produselor lactate. Legea stabileşte că trebuie indicat pe eticheta laptelui proaspăt pentru consum procentul de lapte praf pe care îl conţine sau menţiunea că nu conţine lapte praf. De asemenea, actul normativ prevede şi sintagma ”lapte natural” – lapte produs 100% din lapte brut materie primă – sau menţiunea ”lapte românesc” – lapte provenit 100% din fermele din România.
Potrivit acestei legi, consumatorii români vor putea afla mai multe informaţii despre laptele proaspăt de consum pe care urmează să îl cumpere, printre care ţara de origine a laptelui materie primă, dar şi locul de provenienţă al laptelui crud. Astfel, pe toată suprafaţa ambalajului care poate fi citită dintr-un singur unghi, producătorii vor fi obligaţi să inscripţioneze: denumirea produsului alimentar, lista ingredientelor folosite, cantitatea netă a produsului alimentar, data durabilităţii minimale sau data limită de consum, condiţiile speciale de păstrare şi/sau condiţiile de utilizare, ţara de origine şi locul de provenienţă a laptelui crud materie primă pentru consum, denumirea ambalatorului şi marca de identificare, numele, denumirea comercială şi adresa procesatorului din sectorul laptelui pentru consum, declaraţia nutriţională, conţinutul de grăsime exprimat în procente, procesul de tratament termic utilizat, pasteurizat, sterilizat, ultrapasteurizat. Mai mult, produsele lactate trebuie să prevadă pe etichetă, în mod obligatoriu, avertizarea cuprinzând sintagma ”Conţine lapte praf în proporţie de ….%”. De asemenea, pentru laptele şi produsele lactate care provin de la alte animale decât de la vaci de lapte, se specifică specia de la care provine laptele. Totodată, modificările de compoziţie precum îmbogăţirea laptelui în proteine lactice, săruri minerale sau vitamine, reducerea conţinutului de lactoză prin conversia în glucoză şi galactoză se vor specifica pe etichetă. Modificări vor fi şi în ceea ce priveşte menţiunile pe care producătorii le vor putea folosi în strategiile lor de marketing şi comunicare. Astfel, sintagma ”Produs românesc” va putea fi folosită doar dacă producătorul a folosit în proporţie de sută la sută lapte materie primă provenit din fermele din România. De asemenea, ”Produs natural” va reveni obligatoriu doar celor care folosesc în proporţie de 100% ca materie primă laptele natural provenit de la vaci, bivoliţe, oi şi capre, fără a avea în compoziţie înlocuitori de lapte sau lapte praf. Amenzile pe care le riscă procesatorii care nu respectă legea variază de la 15.000 de lei până la 25.000 de lei. Mai mult, producătorilor sau comercianţilor, după caz, li se poate retrage pe o perioadă de 6 luni autorizaţia de funcţionare.
Vom ști exact ce lapte cumpărăm
- Advertisment -