În urma apariției în spațiul public a unei sesizări făcute prin apel 112 de către o femeie, cu privire la faptul că un bărbat ar fi săvârșit acte obscene în Piața Unirii din municipiul Focșani, vă comunicăm următoarele:
Luni, 15 iulie a.c., ora 22.08, o femeie din Municipiul Focșani a apelat 112 sesizând că în parcul din Piața Unirii, din municipiul Focșani, un bărbat necunoscut săvârșește în public acte și gesturi de natură obscena, menite să provoace indignarea cetățenilor. Imediat, la fața locului a fost direcționată o patrulă din cadrul Biroului de Ordine Publică-Poliția Municipiului Focșani care a identificat un bărbat, în vârstă de 53 de ani, din comuna Vulturu, ce se afla într-o stare avansată de ebrietate și, implicit, avea o stare de agitație psihomotorie. Cel în cauză a fost sancționat pentru încălcarea Legii 61/1991 cu amendă în cuantum de 500 lei și, ulterior, a fost condus de polițiști la unitate medicală specializată, unde a rămas internat.
Pe această cale, dorim să încurajăm cetățenii și să le reamintim să nu ezite sa ne ceară sprijinul în orice situație în care asistă sau au cunoștință despre săvârșirea unei infracțiuni sau a oricărei faptei antisociale. (IPJ Vrancea)