Au fost 5 discuții telefonice între Alexandra și autorități, în care adolescenta solicita ajutor. Fata era sechestrată în casa lui Gheorghe Dincă, după ce fusese lovită și violată. Agresorul a lipsit de acasă circa două ore în ziua omorului, între 10:00 și 12:00. Iată ce discuții telefonice au fost între Alexandra și agent, potrivit raportului preliminar al MAI:
– La ora 11.05, la nivelul STS Olt s-a primit un apel 112, de la numărul de telefon …. (cartela pre-paid), de la o persoana de sex feminin care s-a recomandat ca fiind Măceșanu Alexandra, si care sesiza ca a fost răpită și violată, însă până la redirecționarea apelului către dispeceratul IPJ Olt, convorbirea s-a întrerupt.
– La ora 11.07, apelul a fost restabilit de către dispeceratul STS Olt, care a apelat numarul ….., iar convorbirea a fost preluată de către agent șef principal Florescu Vasilică Viorel, dispecer de serviciu 112 în cadrul IPJ Olt, care a fost sesizat cu privire la comiterea faptelor de lipsire de libertate, agresiune fizica si viol. Imediat, polițistul a redirecționat apelul către dispecerul Politiei Municipiului Caracal, agentul șef principal Tănase Lucica, comunicându-i totodată datele obținute de la operatorul STS.
– La ora 11.12, Măceșanu Alexandra a revenit cu un nou apel la 112, de pe același număr de telefon, sesizând aceleași aspecte, motiv pentru care dispecerul IPJ Olt a redirecționat apelul către dispeceratul Poliției Municipiului Caracal, solicitând măsuri urgente.
După primirea apelului de la ora 11.12, dispecerul Poliției Municipiului Caracal a transmis sesizarea către patrula de ordine publică pedestră, formată din agent șef principal Neagoe Florentin și agent sef principal Mechenis Cătălin, care acționa în zona 7 Caracal, respectiv străzile Antonius Caracalla și Piața Victoriei, întrucât din datele obținute de la minoră, rezulta că este posibil să se afle pe strada Antonius Caracalla nr. 9, adresă pe care aceasta a furnizat-o de pe o carte de vizită găsită la locul unde se afla.
Cu ocazia audierii înregistrării discuției telefonice între operatorul 112 de la nivelul IPJ Olt, Ag. Sef Principal Florescu Vasilică Viorel și victimă, s-a constatat că polițistul a avut o atitudine refractară față de aceasta, fără a da dovada de solicitudine și neimplicându-se în obținerea de date care să conducă la identificarea locației unde se afla persoana apelantă, respectiv să o consilieze pe aceasta, ori să îi ofere sfaturi cu privire la comportamentul ei până la sosirea echipajelor de poliție.
În vederea obținerii de detalii suplimentare legate de locație, agent sef principal Neagoe Florentin a solicitat dispecerului Politiei Municipiului Caracal comunicarea numărului de telefon al victimei, după care a apelat-o la ora 11.13, de pe telefonul personal, și a purtat o discuție cu aceasta, ocazie cu care i-a indicat mai multe detalii despre locația unde se afla și a comunicat adresa de pe cartea de vizită care aparținea unui inginer de cadastru, pe nume Popescu Lucian. De asemenea, minora a dat mai multe detalii legate de curtea imobilului în care se afla și a precizat ca nu poate părăsi locația întrucât în curte se afla un câine lup de care îi este teamă. Întrucât a existat o neconcordanță între adresa indicata de victimă si cea unde se afla aceasta, agenții de poliție susmenționați au revenit la Poliția Municipiului Caracal si au raportat evenimentul șefului Biroului Investigații Criminale, comisar de poliție Pistol Constantin.
La ora 11.29, apelanta a fost din nou sunată de pe telefonul agentului de poliție Neagoe Florentin, ocazie cu care comisar Pistol Constantin a încercat să obțină informații legate de locația în care se afla. Cu ocazia discuției telefonice, polițistul a încercat să o calmeze pe fată și i-a cerut să-i spună dacă știe unde se afla și ce vede în jurul ei. Aceasta a relatat că este sechestrată într-o casă de un bărbat care în acel moment nu se afla lângă ea, fiind plecat la farmacie să cumpere cremă pentru a-i trata rănile provocate la mâini. Totodată, victima a precizat că, în acea curte, se află un brad, un nuc, o mașină platformă cu fiare vechi, un autoturism gri, și mai mulți câini lupi dezlegați, în continuare, polițistul a întrebat-o dacă are rețea internet pe telefonul de pe care vorbește și răspunsul a fost negativ. Tot cu ocazia convorbirii, șeful biroului i-a solicitat să-i comunice culoarea gardului și dacă poate să iasă din casă și din curte. Cea în cauză a răspuns că gardul este din metal de culoare roșie și nu poate ieși din încăpere deoarece este legată și afară sunt câini lup. Conform raportului polițistului, în acest timp, pe fundal, se auzea lătrat de câini, iar fata a afirmat că nu mai poate vorbi întrucât a revenit bărbatul. Din discuție, cea în cauză a precizat că s-ar afla în cartierul Protoseni din Caracal și că a fost violata de bărbat.