vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăSocietateConcurs pentru un post de șef de birou de la Serviciul Criminalistic...

Concurs pentru un post de șef de birou de la Serviciul Criminalistic din cadrul IPJ Vrancea

Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea organizează concurs, cu recrutare din sursă internă, pentru ocuparea postului vacant de șef Birou I – Biroul de investigare tehnico-științifică a locului faptei din cadrul Serviciului Criminalistic. În vederea înscrierii şi participării la concurs/examen, candidaţii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
– să fie ofițeri de poliție cu următoarea pregătire de bază:
Pregătire de bază:
– studii universitare de lungă durată cu diplomă de licenţă sau echivalentă
sau
– studii superioare de licenţă, ciclul I de studii universitare (sistem Bologna) într-unul dintre domeniile fundamentale: matematică și științele naturii, științe inginerești, științe sociale;
Să îndeplinească cerinţele specifice din fişa postului nr. 185156 din 25.07.2019:
* să aibă gradul profesional de minimum subinspector de poliţie;
* să deţină/ să obţină autorizaţie de acces la informaţii clasificate, nivelul minimum „secret de serviciu” transmis de Structura de securitate;
* să deţină/să obţină aviz pentru numirea în structurile poliției judiciare;
* să aibă o vechime în muncă de minimum 4 ani, din care în M.A.I. de minimum 4 ani;
* să aibă minimum 2 ani vechime în specialitatea structurii de criminalistică sau în specialităţi asimilate, conform Ghidului specialităţilor asimilate aprobat de conducerea Poliţiei Române prin Nota-Raport nr.33032/27.09.2016;                                                                               – să aibă minimum 2 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei;
– să nu fie cercetaţi disciplinar, să nu se afle sub efectul unei sancţiuni disciplinare sau faţă de acesta nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală;
– să fi obţinut calificativul de cel puţin ,,Bine” la ultimele două evaluări anuale de serviciu;
– să fie declaraţi apt medical şi psihologic.

Ofițerii care doresc să se înscrie la concurs își pot depune dosarele până pe data de 2 august, la Serviciul Resurse Umane din cadrul IPJ Vrancea. Concursul va fi sub formă de interviu și va avea loc pe data de 28 august, la sediul inspectoratului.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu