În acest sfârșit de săptămână, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității împreună cu cei ai Serviciului de Ordine Publică și ai Serviciului Rutier au fost prezenți la activități de prevenire, scopul întâlnirii fiind acela de a informa și preveni victimizarea elevilor aflați în taberele școlare din județul Vrancea, pe perioada vacanței. Astfel, în tabăra ”Teen Ranch Sun” Lepșa a fost realizată o activitate informativ preventivă cu copii din județele Iași și Brașov, temele principale abordate fiind prevenirea victimizării minorilor și siguranța online, acasă și pe stradă. În tabăra Gălăciuc, discuțiile cu tinerii din 26 de județe, care au participat la ediția a XVI-a a concursului Info Educație au vizat siguranța în mediul online, în trafic pentru deținătorii de permis și pentru pietoni, siguranța bunurilor personale, grupul de prieteni cu care își petrec timpul liber dar și formele delincvenţei juvenile. (IPJ Vrancea)
- Advertisment -