vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăComuna meaNEREJUȘofer amendat că transporta lemne fără documente legale

Șofer amendat că transporta lemne fără documente legale

Vineri, 9 august a.c., ora 18.30, polițiștii Secției de Poliție Rurală 3 Vidra au depistat un bărbat, de 30 de ani, din comuna Nereju, în timp ce transporta cu o autoutilitară material lemnos, pe D.J. 205 D Nereju. Cel în cauză le-a prezentat polițiștilor un aviz de însoțire, în care era înscrisă o cantitate mai mică decât cea transportată (18,620  m.c. lemn lucru rășionoase), fapt constatat după măsurarea volumului materialului lemnos de către un specialist din cadrul Ocolului Silvic. Astfel, a fost constatată existența a 5,620 m.c. în plus față de cantitatea de material lemnos înscrisă în avizul de însoțire prezentat la control. De asemenea, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul ar fi introdus în aplicația SUMAL un număr de înmatriculare diferit de cel al mijlocului de transport, utilizat la transport. Cel în cauză a fost sancționat conform prevederilor Legii 171/2010 cu amendă în cuantum de 7000 lei, fiind dispusă măsura confiscării cantității de 5,620 m.c. lemn lucru rășinoase. (IPJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu