sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăStiri InterneANPC: controale și amenzi de peste 500.000 lei la comercianții de indicatoare...

ANPC: controale și amenzi de peste 500.000 lei la comercianții de indicatoare cu laser

În urma informaţiilor apărute în spaţiul public în 29 iulie a.c., referitoare la accidentul suferit de un copil de 10 ani care a orbit după ce s-a jucat cu o jucărie cu laser, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) s-a autosesizat cu privire la potenţialul pericol al acestor dispozitive existente pe piaţa din România, demarând controale la nivelul întregii ţări.
Acţiunea de control a fost coordonată de către Direcţia Generală Control, Supraveghere Piaţă şi Armonizare Europeană, prin directorul general Paul Anghel, împreună cu profesioniştii de la Institutul de Fizică Atomică de la Măgurele – Centrul de Tehnologii Avansate cu Laser (CETAL), care au verificat existenţa potenţialului periculos al indicatoarelor cu laser.
Controlul, desfăşurat în perioada 2 – 9 august 2019, a avut în vedere existenţa, în reţelele de comercializare, în depozite şi magazine, de indicatoare laser notificate prin Sistemul RAPEX ca produse periculoase, produse care utilizate în condiţii normale pot pune în pericol viaţa, sănătatea şi securitatea consumatorilor contrar prevederilor OG nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor (r2), cu modificările şi completările ulterioare. Astfel:
– au fost controlaţi 305 operatori economici, constatându-se abateri la 108 dintre aceştia (35,4%)
– din cantitatea de indicatoare lasere constatată cu abateri, respectiv 18066 de bucăţi, controlul a scos în evidenţă faptul că 17.891 de indicatoare laser erau notificate în Sistemul RAPEX ca periculoase.
– au fost aplicate 115 sancţiuni, dintre care 43 avertismente şi 72 amenzi contravenţionale în valoare totală de 527000 lei.
– au fost oprite definitiv de la comercializare 17891 de indicatoare laser, produse care erau notificate în Sistemul RAPEX şi au fost oprite temporar de la comercializare 175 de indicatoare laser ce prezentau abateri de informare a consumatorilor.
Indicatoare laser au fost găsite în 24 de judeţe şi municipiul Bucureşti (57% din totalul de judeţe controlat): Iaşi, Bacău, Neamţ, Vaslui, Suceava, Caraş-Severin, Hunedoara, Cluj, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Satu-Mare, Braşov, Galaţi, Constanţa, Tulcea, Dâmboviţa, Argeş, Ialomiţa, Teleorman, Dolj, Gorj, Olt, municipiul Bucureşti şi Ilfov. ‘Trebuie subliniat pericolul potenţial al acestor indicatoare cu laser dat de neconcordanţa între puterea laserului precizată pe ambalaj, conform etichetării corecte şi valoarea reală care rezultă din verificările efectuate de specialişti, care poate induce în eroare atât comisarii ANPC cât şi consumatorii. Totodată, reamintesc consumatorilor ca indicatoarele cu laser nu sunt jucării. Părinţii trebuie să fie cu atât mai atenţi la aceste obiecte având în vedere că pe ambalajul produselor se regăseşte atenţionarea că acestea sunt interzise copiilor. Iar pentru adulţi, ambalajul conţine avertizări în legatură cu utilizarea indicatoarelor laser care poate fi periculoasă în general, indiferent de vârsta celui care le foloseşte’, a declarat domnul Horia-Miron Constantinescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. (Biroul de presă, ANPC)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu