duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăSocietateFOTO Copiii s-au jucat cu polițiștii, pe teme preventive, la Crângul...

FOTO Copiii s-au jucat cu polițiștii, pe teme preventive, la Crângul Petrești

La data de 25 august 2019, în Crângul Petrești, Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea, prin Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității și Serviciul Rutier, a continuat seria activităților de prevenire și informare a copiilor, realizate în cursul acestei luni în parteneriat cu Biblioteca Județeană “Duiliu Zamfirescu” Vrancea, în cadrul Programului „Biblioteca de vacanță”.
Întâlnirile cu copiii au avut drept scop învățarea unor informații noi prin intermediul jocului. Astfel, copiii au fost provocați să participe la diferite activități, precum colorarea unor materiale cu teme preventive, urmate de discutarea lor. De asemenea, aceștia au făcut exerciții de traversare corectă a străzii și deplasare în siguranță. După dezbateri, pentru a pune în practică lucrurile învățate, sub privirile părinților, copiii au participat cu mare entuziasm la jocuri de rol, cu punerea în practică a unor situații de posibilă victimizare a acestora.

 

Cu această ocazie, copiii și părinții acestora au fost informați cu privire la măsurile de autoprotecție pe care trebuie să și le ia pentru a fi în siguranță pe stradă, acasă, pe internet, precum și cu privire la traversarea corectă a străzii, cum să relaționeze cu străinii, cum să aibă grijă de bunurile lor, cum trebuie procedat dacă viața lor sau a altora este pusă în pericol și ce să facă dacă s-au pierdut de părinți.

COPII, VĂ REAMINTIM:

ESTE INTERZIS, indiferent de motiv, să însoțiți sau să intrați în mașina ori în casa unui străin (sau a unei persoane pe care o cunoașteți de puțin timp, doar din vedere sau de pe internet)! Nu vă întâlniți cu persoane cunoscute pe internet fără să anunțați părinții! În spatele unui profil frumos se pot ascunde intenții periculoase!

Dacă un străin vă roagă să îl ajutați, vă oferă dulciuri/ bani/ cadouri sau devine prietenos, prin orice metode, refuzați și spuneți-i să stea departe de voi. Dacă insistă sau încearcă să utilizeze forța, folosiți-vă de toate resursele pe care le aveți: țipați, atrageți atenția celorlalți trecători, fugiți și anunțați imediat părinții!
Atunci când mergeți singuri pe stradă, este bine să nu vă abateți de la traseul stabilit împreună cu părinții, să vă deplasați doar prin zone circulate, pe străzi sau alei iluminate și în grupuri. Dacă întârziați, anunțați un adult.
Pentru siguranța voastră, este bine ca întotdeauna părinții sau un adult responsabil să știe în permanență unde vă aflați și împreună cu cine.

Copiii nu ar trebui să poarte asupra lor bunuri de valoare deoarece pot atrage răufăcătorii. Dacă totuși este necesar să le aveți, nu vă lăudați cu ele și nu le țineți la vedere sau în locuri ușor accesibile.

ATENȚIE! În cazul în care integritatea corporală sau viața vă sunt puse în pericol, dacă agresorul vă cere bunuri, renunțați la acestea.
Rețineți însă cât mai multe semnalmente ale acestuia: înălțime, greutate, vârstă, trăsăturile feței, vestimentație, semne particulare, particularități în vorbire sau în comportament.
Spuneți-le imediat părinților, pentru a depune de urgență o reclamație la cea mai apropiată unitate de poliție. (IPJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu