În cursul zilei de astăzi a fost anunțat decesul academicianului Constantin Bălăceanu-Stolnici. Pe 6 iulie a.c. împlinise vârsta de 100 de ani. Constantin Bălăceanu-Stolnici a fost om de știință, medic neurolog, profesor de Neuropsihologie și Anatomie a Sistemului nervos, membru de onoare al Academiei Române, membru al Academiei Oamenilor de Știință din România și al Academiei de Științe Medicale din România. A fost director de onoare al Institutului de Antropologie „Fr. I. Rainer” al Academiei Române și președintele de onoare al Societății Academice de Antropologie.
”La 20 august a.c. a plecat dintre noi cu aceeași serenitate cu care și-a trăit întreaga viață de peste un veac, cu credință în Dumnezeu și încredere în știință, prof. dr. Constantin Bălăceanu Stolnici, membru de onoare al Academiei Române și președinte de onoare al senatului Universității Ecologice din București (UEB). Descendent al unei vechi familii boierești a urmat cursurile facultății de medicină din capitală devenind medic neurolog și doctor în științe medicale. După 1989 a sprijinit dezvoltarea învățământului privat în România, numărându-se printre fondatorii UEB în cadrul căreia a predat cursuri de antropologie și neurologie.
Plin de înțelepciune, optimist incurabil, generos și spirit ales, academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici ne împărtășea tuturor încredere, sprijin moral și bucuria de a trăi.
Prin dispariția sa UEB, cei apropiați, precum și toți cei care l-au cunoscut suferă o grea și ireparabilă pierdere. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, au scris, pe Facebook, reprezentanții Universității Ecologice din București.