Veste tristă pentru sportul vrâncean și românesc. A murit antrenorul de judo Silviu Rențea, care a pregătit nume importante din judo-ul românesc: Simona Richter, Tanţa Gălăţeanu, Adi Moldoveanu, Ana-Maria Ştefan ș.a. ”Antrenorul Silviu Rentea a încetat din viață. Transmitem familiei îndoliate condoleanțe. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, a transmis Federația Română de Judo.
Silviu Rențea a început să practice judo-ul la CS Unirea Focșani, sub îndrumarea antrenorului Aurel Cîmpeanu. A activat la cluburile Unirea Focșani și Dinamo Constanța și a făcut parte din lotul național de judo al României. În cariera sa de antrenor a pregătit sute de sportivi, unii ajunși campioni naționali și medaliați la competițiile internaționale, cu peste 100 de medalii la activ. Silviu Rențea a antrenat la cluburile Dinamo Constanţa, AS Voinţa Focşani, Vranis Focşani şi CS Unirea Focşani.