Cazul Georgianei, tânăra cu dizabilități instituționalizată la Centrul de Îngrijire și Asistență (CIA) Zătreni (Vâlcea), cutremura întreaga țară în 2021: femeia de 33 de ani ar fi stat cu piciorul rupt timp de patru luni, fără să primească tratament. Era nedeplasabilă, dar nici o autoritate n-a putut explica cum a ajuns să-și rupă piciorul. Plângerea depusă de Centrul de Resurse Juridice (CRJ), organizația neguvernamentală care a descoperit cazul în urma unui control inopinat la CIA Zătreni, a fost clasată, potrivit datelor obținute de PRESShub de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea. CRJ a contestat decizia de clasare. Primul termen este în septembrie.
Pe 21 iulie, procurorii au deschis un nou dosar penal privind modul în care este tratată Georgiana la CIA Zătreni, după ce la un nou control al autorităților, desfășurat pe fondul abuzurilor descoperite în centrele rezidențiale pentru vârstnici din județul Ilfov, tânăra a fost găsită în centru și cu o mână ruptă.
„Noi azi vă cerem ajutorul pentru un om, un singur om, dar care pare să fi adunat pe umerii săi toate «relele» sistemului care o are în grijă. Georgiana este o tânără cu dizabilități intelectuale severe, imobilizată la pat, o mână de om, piele și os, fără văz și nonverbală, care de luni de zile se află în dureri cumplite. Așa am găsit-o la CIA Zătreni, gemând într-un pat. Georgiana are un femur rupt (nu se știe cum, de ce, nimeni nu a văzut, nimeni nu a investigat) și de luni întregi rabdă dureri cumplite pentru că nu o vede niciun doctor specialist”, era apelul public pe care îl făcea CRJ, în decembrie 2021, după vizita inopinată la CIA Zătreni.
Articolul integral îl puteți citi pe PRESShub.
Articol publicat în Campania Națională de Conștientizare în privința Traficului de Persoane, derulată de Freedom House România în cadrul proiectului Stop-AT.