Și astăzi este zi de sărbătoare. Este a treia zi de Paști, cunoscută drept Marțea Albă din Săptămâna Luminată. Nici astăzi nu se lucrează, nu se muncește pe câmp, nu se spală, nu se face curățenie și nu se calcă haine. Sunt mai multe tradiții și obiceiuri populare în această zi. De obicei, astăzi se dă de pomană pască, ce a rămas din primele două zile de sărbătoare a Învierii Domnului, precum și vin roşu. În unele zone ale ţării, în a treia zi de Paşte, finii obişnuiau să meargă cu plocon la nași. Pe lângă preparate specifice de Paște, se duc vin, orez, grâu sau porumb, despre toate acestea spunându-se că aduc noroc. Astăzi se dă de pomană pentru sufletele celor adormiți și se merge la mormântul lor pentru a le aprinde lumânări. În unele zone, exista şi o credinţă potrivit căreia firimiturile care rămâneau de la mesele de Paşti era bine să fie păstrate. Îngropate, din ele ar răsări o plantă numită cucoană sau maruncă, plantă care ar avea puteri miraculoase asupra femeilor care vor să aibă copii. În a treia zi de Paște, ciocnitul ouălor se face „dos cu dos”, iar vizitele făcute rudelor în prima zi de Paşte se întorc.