UPDATE Potrivit IPJ Vrancea, în prezent, traficul se desfășoară pe ambele sensuri de mers.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, din cauza unui accident în care au fost implicate două autoturisme, traficul se realizează alternativ, dirijat, pe DN 2 Focșani – Râmnicu Sărat, în zona localității Dumbrăveni, județul Vrancea. În urma coliziunii, trei persoane au suferit leziuni, fiind în desfășurare intervenția medicală. (sursa: Poliția Română)