Negocierile de peste o lună dintre liderii vrânceni ai PNL și cei ai USR-PLUS par a fi ajuns la un rezultat: vor susține un candidat comun la funcția de președinte al Consiliului Județean Vrancea. Acesta va fi președintele PNL Vrancea, senatorul Cătălin Toma. Este posibil ca lista de candidați pentru consilieri județeni să fie tot una comună. În acest caz, pentru a deține majoritatea în viitorul CJ, lista comună de candidați PNL-USR-PLUS ar trebui să obțină 50%+1 din voturile vrâncenilor (sau cel puțin un procent foarte apropiat, astfel încât, prin redistribuire, coaliția anti-PSD să câștige cu cel puțin un mandat mai mult decât PSD și eventualii săi aliați). Acordul dintre PNL și USR-PLUS va fi anunțat mâine de către liderii acestor formațiuni. Este posibil ca și la nivelul municipiului Focșani să se ajungă la un acord similar pentru alegerile locale din 27 septembrie.
Acord între PNL și USR-PLUS (și) în Vrancea
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -