joi, noiembrie 21, 2024
AcasăComuna meaANDREIASU DE JOSAcțiune a polițiștilor în patru comune din județ. S-au dat amenzi de...

Acțiune a polițiștilor în patru comune din județ. S-au dat amenzi de peste 4.000 de lei

În acest sfârșit de săptămână, polițiștii vrânceni au acționat în localitățile rurale din județ pentru prevenirea, descurajarea și combaterea faptelor antisociale. Acțiunile desfășurate în comunele Andreiașu de Jos, Reghiu, Bolotești precum și în Târgul săptămânal din Dumbrăveni de polițiștii Secțiilor de Poliție Rurală Odobești și Gugești au vizat creșterea gradului de siguranță publică, atât în incinta localurilor publice de pe raza acestora, cât și pe drumurile publice. Astfel, pe parcursul controalelor, au fost legitimate 47 de persoane și au fost verificate peste 30 de autovehicule. În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 28 sancțiuni contravenționale, cele mai multe pentru încălcarea normelor rutiere iar 8 pentru sancționarea faptelor de încălcare a normelor de conviețuire socială, fiind reținut un permis de conducere. Valoarea totală a contravențiilor aplicate a fost de peste 4000 lei. Acțiunile polițiștilor continuă și în perioada următoare. (sursa: IPJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu