Anual, începând cu 2007, în data de 18 octombrie este marcată Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane. Cu această ocazie, instituțiile cu atribuții în prevenirea fenomenului, alături de organizații neguvernamentale și de societatea civilă, desfășoară activități cu scopul de a sensibiliza opinia publică cu privire la pericolele traficului de persoane și necesității de a spori schimbul de informații.
În acest context, polițiștii Biroului Siguranță Școlară și cei din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității Vrancea, împreună cu reprezentanți ai Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Galați, au organizat întâlniri cu elevii de gimnaziu și liceeni din municipiul Focșani și orașul Mărășești. În cadrul întâlnirilor au fost prezentate de către specialiști informații cu caracter preventiv privind traficul de minori, componentă a fenomenului de trafic de persoane. Activitățile desfășurate pe parcursul întregii săptămâni au menirea să contribuie la informarea şi sensibilizarea publicului larg, dar în mod special al categoriilor vulnerabile cu privire la fenomenul traficului de persoane.
Recomandări:
- întotdeauna părinții sau cel puțin o rudă trebuie să știe unde te afli și mai ales cu cine;
- nu oferi nimănui parola conturilor tale;
- este recomandat ca postările tale să fie private, doar cei din lista de prieteni să poată avea acces la ele;
- atenție la cererile de prietenie din partea persoanelor necunoscute, cu care nu ai prieteni comuni;
- atenție la conturile fără fotografii de profil, sau fotografii generice cu teme de interes pentru copii – pot fi conturi false;
- nu partaja fotografii în care ești surprins în ipostaze intime sau compromițătoare;
- nu discuta cu persoane necunoscute despre probleme intime sau de familie;
- nu accepta cadouri sau sume de bani de la necunoscuți, indiferent de motivul cu care sunt oferite;
- nu te lăsa influențat de anturaj, uneori chiar și prietenii te pot trăda sau răni;
- abuzul, sub orice formă, se manifestă în toate țările lumii.
Traficanții vor profita întotdeauna de lipsa informării, de necesitatea identificării unui loc de muncă sau nemulțumirea privind nivelul veniturilor, de spiritul de aventură sau inocența celor pe care îi pot transforma în victime.
Contează pentru tine:
- să știi unde urmează să pleci;
- să semnezi un contract de muncă în limba română;
- să cunoști programul de lucru și salariul real;
- să lași acasă copii ale tuturor documentelor personale;
- să comunici constant cu familia și apropiații.
Poți fi în pericol dacă:
- ți se propune să îți fie achitate costurile generate de călătorie, ca împrumut;
- ți se propune să pleci cu acte false;
- ți se sugerează să nu spui adevărul despre scopul plecării, la trecerea frontierei;
- ți se cere pașaportul, spre păstrare.
Dacă ești în pericol:
- transmite un mesaj de ajutor către o rudă sau un prieten;
- părăsește locația unde ești ținut fără acordul tău;
- contactează poliția sau reprezentantul autorității române, din țara unde te afli;
- informează orice persoană cu care intri în contact despre faptul că ești o victimă a traficului de persoane. (IPJ Vrancea)