vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăAdjudAcțiuni de prevenire a IPJ Vrancea, în rândul elevilor - pericolele din...

Acțiuni de prevenire a IPJ Vrancea, în rândul elevilor – pericolele din mediul online

Ieri, 8 februarie a.c., a avut loc la nivel internațional a 19 a ediție a Zilei siguranței pe internet – „Safer internet day”, ce are drept scop promovarea utilizării într-un mod mai sigur şi responsabil a tehnologiei.

Pentru siguranța elevilor la școală și în mediul online și pentru a marca Ziua Europeană a Siguranței pe Internet, în perioada 01-08 februarie a.c., polițiștii vrânceni au realizat mai multe activități de informare pentru a naviga în siguranță pe internet. Dezbaterile cu tematică au implicat elevii și cadrele didactice de la școlile Biliești, „Ștefan cel Mare”, „Duiliu Zamfirescu”, „Oana Diana Renea”, „Ecaterina Teodoroiu”, „Principele Radu” și la liceele „Alexandru Ioan Cuza” din Panciu, „Emil Botta” din Adjud. Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea atrag atenția cetățenilor asupra pericolelor din mediul online, prezentând cele mai frecvente tipuri de fraude din România, alături de cele mai importante măsuri de precauție, dar și ce trebuie să facă o persoană care a fost victima unei astfel de fraude.

Frauda prin intermediul platformelor de comerț electronic

Cele mai întâlnite metode sunt cele în care:

1) Fraudatorul este cumpărător. Acesta contactează vânzătorul și solicită mutarea conversației de pe platforma online pe un alt canal de comunicare. Fraudatorul (cumpărătorul) informează victima (vânzătorul) că a achitat produsul și îi trimite un link fals pentru a încasa suma. La accesarea link-ului, victimei i se solicită datele de securitate ale cardului bancar propriu (inclusiv parola statica și cea dinamica 3D Secure). Odată intrat în posesia informațiilor, fraudatorul nu mai răspunde la conversație și inițiază tranzacții frauduloase prin utilizarea datelor de securitate furnizate de victimă (vânzător).

2) Fraudatorul este vânzător. Acesta postează anunțuri cu produse fictive la prețuri foarte avantajoase.  Pentru a cumpăra produsul respectiv, victima (cumpărătorul) este direcționată să acceseze un link destinat unei pagini de tip “phishing”. După accesarea paginii, victimei  îi sunt solicitate datele de securitate ale cardului (inclusiv parola statica și cea dinamica 3D Secure), care sunt folosite ulterior pentru plăți înregistrate la comercianți online din alte țări.

Cele mai importante măsuri de precauție:

  • Nu furniza datele cardului bancar nici online, nici telefonic, nici prin alte canale de comunicare (WhatsApp, SMS, pagini web etc.);
  • Cardul este un instrument de plată și nu un instrument de încasare bani, astfel că exprimarea “îți virez banii direct pe card, iar pentru asta am nevoie de datele cardului tău” este o capcană!

Ce trebuie să facă o persoană care a fost victima unei astfel de fraude:

  • Trebuie să contacteze banca emitentă a cardului în cel mai scurt timp posibil (inclusiv telefonic) și să solicite blocarea și re-emiterea cardului cu alte date de securitate;
  • Să sesizeze organele de cercetare penală despre incident.

Phishing-ul  și Phishing-ul prin SMS

Este o metodă de fraudă prin care se încearcă obținerea ilegală de date personale de identificare și autentificare sau accesare a unor website-uri. Cea mai utilizată metodă de phishing pentru clienții băncilor este trimiterea unor email-uri care par a fi din partea unei bănci, care conțin un link cu îndemnul de a fi accesat, fie pentru actualizarea datelor personale, în caz contrar conturile persoanei urmând a fi blocate, fie pentru diferite campanii. Acest link deschide un website foarte asemănător cu cel al băncii, unde victimei îi sunt solicitate în mod ilegal datele personale și de autentificare, cum ar fi: nume și prenume, adresa, numărul cardului, data expirării, cod de securitate CVV2/CVC, cod numeric personal, telefon etc. Odată furnizate, fraudatorii folosesc informațiile pentru a accesa și sustrage fondurile persoanei care le-a furnizat.

Cele mai importante măsuri de precauție:

  • Verifică cu atenție înainte de a deschide un mesaj sau un fișier de la banca ta;
  • Fii vigilent la cererile de comunicare a unor detalii financiare, date personale, de autentificare (user/parolă), datele cardurilor (numărul, data expirării, CVV2/CVC, cod PIN);
  • Băncile niciodată nu solicită date confidențiale cum ar fi datele cardurilor, parole de acces, coduri PIN, nici telefonic, nici prin SMS, nici prin e-mail și nici prin completarea acestora pe website;
  • Atenție la mesajele care conțin formule de adresare impersonale, greșeli gramaticale, de exprimare etc;
  • Verifică dacă e-mail-ul provine dintr-o sursă legitimă;
  • În ultimul timp, datorită acestor tipologii de fraude, băncile au început să evite inserarea de link-uri în mesajele trimise clienților, așa că, dacă ai suspiciuni, indicat este să verifici cu banca ta campania respectivă, apelând numerele de telefon de pe website-ul băncii;
  • Activează și folosește o formă de autentificare în mai mulți pași pentru accesul la intenet/mobile banking.

Ce trebuie să facă o persoană care a fost victima unei astfel de fraude:

  • De pe un dispozitiv diferit (telefon, PC) trebuie să schimbe parolele pentru aplicațiile de internet/mobile banking dacă acestea au fost furnizate pe website-ul clonat.
  • Trebuie să informeze banca în cel mai scurt timp posibil (inclusiv telefonic) și să solicite, dacă este posibil, blocarea/dezactivarea temporară a serviciului de internet sau mobile banking dacă nu a putut schimba parola, blocarea și re-emiterea cardului cu alte date de securitate dacă aceste date au fost furnizate pe website-ul clonat.
  • Să sesizeze organele de cercetare penală despre incident.

În anul 2021, în cadrul campaniei  #SiguranțaOnline,  inițiată de Poliția Română si Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) și Asociația Română a Băncilor (ARB), a fost lansat site-ul www.sigurantaonline.ro, de unde vă puteți documenta cu privire la metodele de protecție și prevenire împotriva fraudelor online. Atenție! Studiile arată faptul că nu se poate stabili un tipar al victimei fraudelor online, întrucât oricine poate fi vulnerabil la un moment dat, în special dacă merge pe premisa mie nu mi se poate întâmpla și nu se informează în permanență cu privire la evoluția acestui fenomen și măsuri de siguranță. Doar 5% dintre cei care au acceptat provocarea campaniei de a-și testa nivelul de educație privind siguranța cibernetică au reușit să răspundă corect la toate întrebările și au depistat astfel toate acțiunile de fraudă potențială online. Vorbiți cu copiii dumneavoastră despre siguranța online – ajutați-i să învețe să facă alegeri bune și să rămână în alertă, explicați-le că regulile există pentru a-i ajuta să rămână în siguranță.

Și nu uita: sesizează poliția la orice încercare de fraudă, chiar dacă nu ai fost victima acesteia! Datele pe care le oferi polițiștilor pot duce la identificarea făptuitorului! (IPJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu