sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăSocietateAcțiuni de prevenire a violenței domestice

Acțiuni de prevenire a violenței domestice

În perioada 31 iulie – 4 august a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea au desfășurat la Complexul turistic Zaga Zaga din localitatea Doaga și în Crângul Petrești, activități preventive în cadrul Campaniei ”Tu poți spune stop violenței în familie! Noi te susținem!”. Astfel, politiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Mărășești și Secției 1 Poliție Rurală Golești  au organizat puncte de informare și au distribuit participanților pliante cu informații și recomandări pentru prevenirea violenței  în familie, precum și pentru prevenirea faptelor antisociale.

Dintre recomandările transmise de poliţişti, pentru prevenirea şi gestionarea cazurilor de violenţă domestică, amintim:

Fereşte-te să intri în conflict cu membrii familiei care se află sub influenţa băuturilor alcoolice, nu îi jigni şi nu le încuraja comportamentul agresiv;

Evită certurile cu persoanele din familie pe care le cunoşti ca fiind violente; s-ar putea ajunge la lucruri grave, precum vătămări corporale;

Păstrează într-un loc doar de tine ştiut copii ale documentelor de identitate şi eventual, o sumă de bani, pe care să le poţi lua cu tine în situaţia în care eşti nevoit(ă) să părăseşti în grabă locuinţa;

Dacă nu reuşeşti să eviţi conflictul, ţine cont de următoarele sfaturi:

Încearcă să ajungi într-o cameră cu uşă sau fereastră (dacă locuieşti la casă sau la parterul blocului), pentru a putea ieşi în caz de pericol;

Încearcă să ai asupra ta un telefon sau să ajungi în camera unde se află telefonul fix, pentru a putea cere ajutor;

Încuie-l pe agresor, dacă poţi /Adăposteşte-te la vecini sau prieteni /Cere ajutorul poliţiei!

Dacă ai fost agresat(ă) fizic, prezintă-te de urgenţă la Serviciul de Medicină Legală pentru a-ţi fi eliberat un certificat medico-legal;

Cere instanţei de judecată emiterea unui ordin de protecţie împotriva agresorului, poartă asupra ta o copie a acestui document şi sună la 112 dacă agresorul nu respectă ordinul;

Adresează-te, pentru ajutor, Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului; poţi obţine adăpost temporar în centrele de găzduire pentru victimele violenţei în familie, consiliere psihologică şi participarea la cursuri de pregătire şi reconversie profesională.

Ia atitudine, spune nu violenței în familie! Dacă sunteţi victima unei infracţiuni, dacă aţi asistat sau aveţi cunoştinţă despre săvârşirea unei fapte antisociale, adresaţi-vă de îndată celei mai apropiate unităţi de poliţie. Întotdeauna cineva este pregătit să se ocupe de dumneavoastră! (IPJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu