vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăMarasestiAcțiuni de prevenire, cu premii, ale polițiștilor, la unități de învățământ din...

Acțiuni de prevenire, cu premii, ale polițiștilor, la unități de învățământ din Mărășești

În data de 18 februarie a.c., polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, în parteneriat cu reprezentanți ai Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane Centrul Regional Galați și ai Inspectoratului Județean de Jandarmi Vrancea, au realizat o serie de activități preventive cu premii, la sediul a trei unități de învățământ din orașul Mărășești. Scopul activităților a fost informarea elevilor cu privire la măsurile de autoprotecție pentru prevenirea victimizării la care sunt expuși în viața de zi cu zi, atât în unitățile de învățământ cât și în zona adiacentă acestora, dar și cu privire la traficul de persoane. Beneficiarii activităților au fost peste 200 de elevi și cadre didactice de la Liceul Tehnologic Eremia Grigorescu, Școala Gimnazială Ecaterina Teodoroiu și Școala Gimnazială Nr. 1 din Mărășești.  La finalul activităților au fost distribuite pliante cu informații utile și recomandări preventive, cadrele didactice implicate au primit diplome, iar elevii au fost răsplătiți cu premii constând în rechizite: rucsacuri, caiete, creioane și articole sportive: tricouri, mingi de baschet, de fotbal, de plajă, toate acestea  pentru a încuraja petrecerea timpului liber într-un mod sănătos, prin sport. Premiile oferite fac parte din campania națională “Dă-I libertate, nu-I plăti exploatarea!”. (IPJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu