Poliţia Română a demarat, la data de 25 septembrie 2023, acţiunea naţională „PIROTEHNIC”, fiind continuate, și în acest an, activitățile pentru prevenirea oricăror evenimente negative generate de nerespectarea legislaţiei privind obiectele pirotehnice. Activităţile, desfășurate sub coordonarea Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, au scopul de a creşte siguranţa cetăţeanului prin activităţile de prevenire, identificare şi combatere a evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi utilizarea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice în perioada sărbătorilor de iarnă 2023/2024.
Planul de acțiune se derulează în perioada 25 septembrie 2023 – 5 ianuarie 2024, iar de la începutul perioadei și până în prezent, în cadrul planului, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea au fost efectuate 37 de acțiuni și controale. Totodată, precizăm faptul că până în prezent nu au fost înregistrate răniri cauzate de folosirea necorespunzătoare sau ilegală a articolelor pirotehnice. Pentru tulburarea ordinii și liniștii publice prin folosirea necorespunzătoare scopului declarat, a articolelor pirotehnice din categoria P1 și nu numai, se vor aplica sancțiunile contravenționale prevăzute în Legea nr.61 din 1991 republicată. În perioada premergătoare vacanței de iarnă, polițiștii sunt prezenți în unitățile de învățământ pentru a le transmite elevilor câteva sfaturi legate de siguranța lor. Subiectele abordate sunt legate de siguranța pe internet și pericolul reprezentat de folosirea articolelor cu conținut pirotehnic.
Polițiștii Biroului de Siguranță Școlară, împreună cu polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea au demarat activitățile informative care vizează prevenirea incidentelor în care sunt implicați elevii. Astăzi, 13 decembrie, la Școala Gimnazială ”Ion Basgan” din Focșani, peste 170 de elevi au interacționat cu polițiștii Biroului Siguranță Școlară, principalul subiect de discuție fiind legat de prevederile legale privind articolele cu conținut pirotehnic și pericolele la care se expun odată cu folosirea acestora. Elevii au fost îndemnați să înțeleagă că, pe lângă pagubele materiale, acestea pot produce vătămări corporale cu consecințe deosebit de grave. Activitățile dedicate siguranței tinerilor vor continua inclusiv pe perioada vacanței de iarnă.
Tot astăzi, în Piața Moldovei din municipiul Focșani polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității împreună cu cei din cadrul Biroului de Ordine Publică au desfășurat activități preventive, pentru siguranța cetățenilor în preajma sărbătorilor de iarnă.
Percheziții la regimul articolelor pirotehnice
La finalul săptămânii trecute, polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au pus în executare 2 mandate de percheziție domiciliară la locuințele unui bărbat de 22 de ani, din orașul Mărășești, bănuit de săvârșirea de infracțiuni la regimului articolelor pirotehnice. În fapt, bărbatul ar fi depozitat, fără drept, cantitatea de aproximativ 50 de kilograme de articole pirotehnice din categoria F2, pe care urma să le comercializeze. Articolele pirotehnice în cauză au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. Activitățile au beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale și de cel al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea.
Reamintim cetățenilor faptul că orice operațiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la trei luni la un an.
Polițiștii vrânceni vă reamintesc că sunt interzise deținerea, utilizarea și vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile F2, F3 și F4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 și T2) și a altor articole pirotehnice din categoria P2, din motive de ordine și siguranță publică, securitate și pentru protecția integrității persoanelor, dar și a bunurilor care ar putea fi distruse ca urmare a producerii de incendii prin utilizarea necorespunzătoare. De asemenea, comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 și P1 către persoane cu vârsta sub limita prevăzută de lege, respectiv 18 ani, precum și comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehniști, constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoarea de la 3 luni la un an.
SE INTERZICE folosirea articolelor pirotehnice în următoarele condiții:
- a) Între orele 24.00 – 06.00, cu excepția evenimentelor de interes local, național sau internațional, în baza aprobării autorităților locale;
- b) La o distanța mai mica de 50 m de construcțiile de locuințe cu până la 4 niveluri și la mai puțin de 100 m față de cele cu peste 4 niveluri;
- c) La o distanță mai mică de 500 m de instalațiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare și livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalațiile de gaze;
- d) La o distanță mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice și petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
- e) În locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanșe sau căderi de pietre;
- f) Pe drumurile publice deschise circulației rutiere, pe aleile pietonale și în spații deschise cu aglomerări de persoane;
- g) La o distanță mai mică de 500 m de păduri.
Polițiștii vrânceni vor acționa, pe întreaga perioadă a sărbătorilor de iarnă, pentru combaterea cu fermitate a comerțului ilegal cu articole pirotehnice, dar și a folosirii ilegale a acestora, ca factor important în asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prin care să se prevină apariția unor accidente sau pagube materiale. (IPJ Vrancea)