sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăSocietateAcțiuni de prevenire și informare cu privire la efectele și riscurile consumului...

Acțiuni de prevenire și informare cu privire la efectele și riscurile consumului de droguri

În perioada acestei minivacanțe prilejuite de Sărbătoarea Sfintei Maria, specialiştii antidrog vor desfășura, la nivel național, activități de prevenire și informare cu privire la efectele negative și riscurile asociate consumului de droguri. Astfel, vor fi realizate, acțiuni preventive în comunitate, care vor fi centrate, în principal, în spațiile recreaționale aglomerate, respectiv stațiunile de pe litoral, stațiunile montane, zonele de agrement, evenimentele cu public numeros, zilele orașelor, târguri sau evenimente sportive.
În contextul zilelor libere, le recomandăm tuturor să petreacă în siguranță, să nu consume substanțe psihoactive și nici alcool în exces, să nu accepte băuturi sau alimente de la persoane necunoscute și să nu conducă autoturisme dacă se află sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor. Dacă o persoană urmează un tratament cu medicamente, fie cu prescripție sau fără prescripție medicală, trebuie să citească foarte atent prospectul pentru a se asigura că acesta nu le afectează capacitatea de reacție în combinație cu băuturi alcoolice și, de asemenea, capacitatea de a conduce un autovehicul, dacă posedă permis de conducere.

De asemenea, reamintim că substanțele psihoactive acționează asupra sistemului nervos central, cu efecte atât asupra stării fizice, cât și psihice, generând tulburări emoționale și de comportament. Persoanele care au nevoie de sprijin sunt îndrumate să apeleze Tel. Verde: 0800 870 070, să se adreseze direct Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog …. sau să sune la numărul unic de urgenţă 112. Agenția Națională Antidrog reamintește faptul că oferă, gratuit și confidențial, servicii de evaluare, consiliere și asistență specializată, în fiecare județ, pentru consumul și dependența de droguri.
Vă dorim o minivacanță liniștită, în siguranță! (Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Vrancea / foto: arhivă)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu