Polițiștii din Vrancea, alături de jandarmi, au continuat și duminică acțiunile pe raza întregului județ, cu efective mărite, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță a cetățenilor, printr-o prezență activă, atât preventivă, cât și de combatere a unor abateri de la normele legale. Acțiunile au fost desfășurate în sistem integrat, prin intervenții prompte în zone și locuri de interes, și au vizat prevenirea infracțiunilor săvârșite cu violență, combaterea consumului de substanțe interzise, precum și depistarea și tragerea la răspundere penală a persoanelor care încălcă normele legale, fiind chiar urmărite de organele judiciare.
În cadrul filtrelor rutiere constituite, s-a procedat la testarea conducătorilor auto din punct de vedere al prezenței în organism a alcoolului sau a unor substanțe interzise, dar și la efectuarea de verificări în vederea descoperirii și ridicării unor bunuri rezultate din comiterea de infracțiuni. La activități au participat aproximativ 150 de polițiști din structurile de ordine publică, rutieră, investigații criminale, arme, acțiuni speciale, transporturi feroviare precum și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea. În timpul acțiunilor au fost legitimate 1026 de persoane și au fost verificate 552 de vehicule.
În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 161 de sancțiuni contravenționale, dintre care 31 la Legea 61/1991 și 116 la O.U.G. 195/2002 și 14 sancțiuni pentru încălcarea prevederilor altor acte normative. 9 permise de conducere au fost reținute, 4 dintre acestea fiind pentru consum de alcool. Au fost retrase 12 certificate de înmatriculare și au fost testați 231 de conducători auto pentru consumul de alcool/consumul de substanțe psihoactive. Nu în ultimul rând, au fost constatate 9 infracțiuni, din care 2 la regimul circulației rutiere.
Astfel, în cadrul activităților operative efectuate pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, polițiștii au întocmit dosare penale conducătorilor auto depistați sub influența alcoolului, după cum urmează:
– în noaptea de 2/3 iulie, în jurul 03.30, un conducător auto, de 24 de ani, a fost identificat la volanul unui autovehicul, pe care îl conducea pe DN 2N, prezentând o valoare a alcoolemiei de 0,59 mg/l;
-un alt bărbat, 30 de ani, a fost depistat la ora 19.30, în timp ce conducea un autoturism în comuna Dumbrăveni, rezultatul testării cu aparatul etilotest fiind 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Reamintim că obiectivul acțiunilor de acest gen îl reprezintă siguranța cetățenilor, sens în care acțiunile de amploare se vor desfășura pe toată perioada estivală. (IPJ Vrancea)