vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăComuna meaPOPESTIActivitatea de încheiere a proiectului ”Toți împotriva violenței"

Activitatea de încheiere a proiectului ”Toți împotriva violenței”

Astăzi, 4 iunie, la Căminul Cultural Popești a avut loc activitatea de încheiere a activităților din cadrul proiectului Școlii Gimnaziale ”Profesor Doctor General Gheorghe V Zaharia” Popești ”Toți împotriva violenței”, organizat și finanțat de Ministerul Educației conform prevederilor OME nr. 6631/10.11.2023 pentru aprobarea Programului de prevenire a violenței şi a infracțiunilor în mediul școlar „Împreună prindem curaj” și pentru alocarea sumelor provenind din Mecanismul național de susținere a prevenirii criminalității. Participanții la festivitate au susținut un spectacol artistic pe această temă și au fost premiați de către Asociația Viitorul sună bine, în cadrul acesteia. Activitățile din cadrul proiectului au fost coordonate de către managerul de proiect prof. Bercaru Ionuț, alături de responsabilii pentru activitățile la nivel preșcolar, profesoarele pentru învățământ preșcolar Despa Mirela de la Grădinița PN nr. 1 și Stoica Diana de la Grădinița PN nr. 2 din Popești, alături de consilierul școlar Andreș Valerica și de președintele Asociației ”Viitorul Sună Bine” Popești, doamna Bratosin Diana, partener în derularea activităților proiectului. Beneficiarii direcți ai activităților proiectate de către echipa de la Școala Gimnazială “Profesor Doctor General Gheorghe V Zaharia” PopeȘti au fost toți cei 177 de preșcolari și elevi (42 de preșcolari) și un număr de circa 80 de părinți ai preșcolarilor și elevilor din situații de risc. Alături de Asociația ”Viitorul sună bine” , în activitățile proiectului de la Popești au fost implicați ca parteneri și Asociația” Eu, tu și ei” din Focșani, Postul de Poliție Popești și Căminul Cultural Popești. (comunicat de presă)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu