vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăStiri InterneActivitatea Gărzii Forestiere Focșani în luna iunie: controale, sancțiuni, avize pentru împăduriri,...

Activitatea Gărzii Forestiere Focșani în luna iunie: controale, sancțiuni, avize pentru împăduriri, combaterea braconajului

În luna iunie 2024, personalul Gărzii Forestiere Focșani a desfășurat atât activități de control privind respectarea regimului silvic, cât și acțiuni de implementare și monitorizare.
În urma celor 81 de controale cu privire la respectarea regimului silvic efectuate, au rezultat următoarele:
au fost înaintate 2 denunţuri penale parchetelor de pe lângă instanțele de judecată competente, cu o valoare a prejudiciului adus fondului forestier naţional de 21.847 lei;
au fost aplicate 36 de sancţiuni contravenţionale cu o valoare a amenzilor de 44.500 lei;
au fost confiscate materiale lemnoase cu un volum de 115 mc;
s-a constatat un volum al arborilor tăiaţi ilegal de 41 mc;
au fost verificate, în vederea soluționării, 21 petiții.
Menționăm că o parte dintre controalele privind respectarea regimului silvic au fost efectuate în colaborare cu organele de poliție competente. În aplicația SUMAL 2.0, au fost efectuate 220 de interogări constând în verificări de stocuri/operațiuni pentru materialele lemnoase, verificări procedurale (fotografii, traseu parcurs, destinatari, localizare, proveniență etc.) precum și corecții erori/stocuri etc.
În ceea ce privește domeniul cinegetic, au fost efectuate 17 controale de fond, acţiuni de combatere şi prevenire a braconajului, verificări la birou privind respectarea regimului autorizaţiilor de vânătoare, controale privind respectarea clauzelor contractuale de gestionare, controale privind îndeplinirea criteriilor de licenţiere, verificări privind reașezarea cotelor de recoltă şi verificare a sesizărilor primite.
Prin Măsura PNRR/2022/C2/S/1.A – Sprijin pentru investiții în noi suprafețe ocupate de păduri, în luna iunie:
au fost avizate favorabil un număr de 51 de amplasamente cu o suprafață totală de 325,96 ha.
– au fost aprobate un număr de 11 proiecte tehnice de împădurire a unei suprafețe totale de 39,79 ha.
– au fost recepționate lucrările de înființare a plantațiilor pentru un număr de 3 beneficiari, cu o suprafață totală de 8,25 ha.
– au fost aprobate 12 proiecte tehnice de împădurire a unei suprafețe totale de 51,77 ha, cu o valoare totală a sprijinului de 626.450,40 euro.
Reprezentanții Gărzii Forestiere Focșani au mai verificat 112 acte de punere în valoare, întocmite de ocoale silvice autorizate și au realizat 81 verificări pentru diverse avize/atestate/ aprobări. (sursa: Garda Forestieră Focșani)

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu