La nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Anghel Saligny” al județului Vrancea, în luna decembrie, au fost înregistrate 166 de cereri pentru emiterea avizelor, autorizațiilor, acordurilor și pentru asistență tehnică de specialitate. Pe linia securității la incendiu au fost emise 56 de avize și 6 autorizații. Totodată, au fost emise 8 avize transporturi deșeuri periculoase. Menționam că, la emiterea avizelor şi/sau a autorizațiilor de securitate la incendiu şi de protecție civilă, nu se percep taxe de către ISU Vrancea.
În perioada precizată, au fost efectuate 455 de controale pe linia apărării împotriva incendiilor și protecției civile, din care: 59 la operatori economici, 364 la instituții publice și 11 la obiective de investiții. Pe timpul desfășurării controalelor au fost constatate 413 nereguli pe linia prevenirii situațiilor de urgență. Din acestea, 45 au fost soluționate operativ pe timpul controalelor. Pentru deficiențele constatate au fost aplicate 368 de sancțiuni contravenționale, din care 305 avertismente și 63 amenzi, în cuantum 731.100 lei.
Tot în luna decembrie, au fost desfășurate 459 activități de informare preventivă, în cadrul cărora au fost instruite 3.229 persoane. În urma verificărilor derulate în teren, personalul specializat nu a identificat situații pentru care să fie necesară aplicarea măsurii complementare de oprire a funcționării la obiectivele verificate, din cauza încălcării grave a cerințelor de securitate la incendiu.
Activitățile de pregătire a populației și de prevenire a situațiilor de urgență desfășurate de personalul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Anghel Saligny” al județului Vrancea sunt cu caracter permanent și au rolul de a crește reziliența comunităților și gradul de siguranță a cetățenilor. Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență̆ pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU, care poate fi descărcată, gratuit, din App Store și Google Play. (ISU Vrancea)