Astăzi, 18 august, polițiștii de la siguranță școlară în colaborare cu bibliotecarii au continuat activitățile alături de copii și părinții acestora în Crângul Petrești. Vacanța în siguranță a elevilor reprezintă o prioritate a polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea. Preșcolarilor, școlarilor și adolescenților le-au fost reamintite regulile de siguranță pentru a preveni violența fizică și verbală, consecințele consumului de substanțe psihoactive. Discuțiile au continuat cu teme ca: siguranța online, nerespectarea regulilor de circulație, alegerea unor prieteni nepotriviți, plecarea voluntară de acasă și prietenii virtuali.
Activitățile pe linie de siguranță din cadrul campaniei ,,Vara împreună, în siguranță!’’ se adresează copiilor dar și însoțitorilor și au rolul de informare cu privire la necesitatea adoptării măsurilor elementare de autoprotecție precum și de modelare a comportamentului elevilor. În mijlocul naturii, polițiștii de la Biroul Siguranță Școlară au transmis mesaje și recomandări, au discutat despre modalități sănătoase de petrecere a timpului liber în comunitate prin informarea, educarea și conștientizarea fenomenelor negative și a implicațiilor morale. Polițiștii vă doresc în continuare o ,,Vară împreună, în siguranță!” și așteptăm cu drag să ne revedem la școală! (IPJ Vrancea)