Cu ocazia Zilei Internaționale a Cărții pentru Copii, marcată anual pe 2 aprilie, Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea – Secția pentru copii și tineret, în parteneriat cu Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Focșani, organizează vineri, 1 aprilie, ora 10.00, evenimentul „Bucuria lecturii”.
Anul acesta, pe 2 aprilie, se împlinesc 55 de ani de la declararea Zilei Internaționale a Cărții pentru Copii, o sărbătoare dedicată amintirii celui mai îndrăgit autor de povești şi basme, danezul Hans Christian Andersen. „Bucuria lecturii” va fi dăruită celor peste 100 de copii care vor fi prezenți în Sala de festivități a Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare”, însoțiți de doamnele prof. înv. primar Gheorghe Minodora, Coman Alina, Tiliță Camelia și Enache Mirela. În cadrul evenimentului, va fi vernisată expoziția itinerantă „Cartea în imaginația copiilor” formată din lucrările realizate în cadrul Proiectului Educațional „Taina Cărților”, inițiat de Grădinița cu PP nr. 2 din Focșani, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea, ISJ Vrancea, CSEI Măicănești și Școala Gimnazială Jariștea. În deschiderea evenimentului vor lua cuvântul, din partea Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” doamna Doinița Ungureanu, director și doamna Corina-Nicoleta Roșu, director adjunct și managerul Bibliotecii Județene Vrancea, doamna Oana-Raluca Boian. Activitățile zilei vor fi coordonate de doamnele Maria-Cristina Olaru și Mihaela Goleșteanu, bibliotecare la Secția pentru copii și tineret și doamna Elena Dumitrache, bibliotecar școlar. Evenimentul este organizat sub egida Anului Partenerilor și Colaboratorilor de bibliotecă. Din programul zilei:
- Cuvânt de deschidere;
- Ziua Internațională a Cărții pentru Copii – 55 de ani de la declarare;
- Moment de lectură;
- Jocuri interactive;
- Lectură distractivă;
- Expoziție de carte și prezentări de servicii. (Biblioteca Județeană Vrancea)