Actorii Teatrului Municipal ”Mr. Gh. Pastia” Focșani pregătesc un spectacol în premieră, ce se va juca în această lună. Spectacolul ”Grenada”, după Olga Delia Mateescu, va putea fi urmărit pe 24 noiembrie, de la ora 19:00, pe scena teatrului focșănean. ”Am promis cât mai multe spectacole noi și iată că ne ținem de cuvânt: SUPER/comedie poliţistă, unde domnesc răsturnări de situaţie, iar acţiunea se precipită într-un apartament de bloc din cauza unei grenade misterioase care trebuie monitorizată. „Grenada e la locul ei!”. O piesă savuroasă, cu personaje imprevizibile, o piesă care oferă sfaturi valoroase pentru un viitor sigur, mai ales dacă sunteţi HOȚ!!! Mai multe nu vă spunem, ci vă așteptăm să dezamorsăm împreună …GRENADA.”, se arată în prezentarea spectacolului.
Din distribuție fac parte Paula Grosu, Cristina Cristian, Sorin Frățilă, Adrian Rădulescu, Bogdan Trifan. Prețul unui bilet este de 60 de lei. Informații și rezervări: 0731 021769.