Caz șocant în municipiul Adjud. Un adolescent de aproape 16 ani este acuzat de violarea unui băiat de 9 ani, din municipiu. Adolescentul acuzat are, deja, un ”palmares” de fapte antisociale. De altfel, oamenii care locuiesc sau care trec prin zona Stației CFR Adjud au reclamat comportamentul necivilizat și agresiv al unor copii, în frunte cu acest adolescent. Polițiștii au demarat cercetările și au deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de viol. ”La data de 29.09.2019, ora 19.54, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Adjud au fost sesizați prin SNUAU 112 de către o femeie, din municipiul Adjud, cu privire la faptul că un băiat, în vârstă de 9 ani, din mun. Adjud, a fost abuzat de un tânăr. În urma cercetărilor efectuate de către polițiști, s-a stabilit că, în cursul zilei respective, în jurul orei 18.00, minorul s-ar fi întâlnit în fața blocului cu doi tineri, în vârstă de 13, respectiv 15 ani, cu care ar fi plecat apoi de bunăvoie spre locuința unuia dintre ei. Băiatul în vârstă de 9 ani ar fi intrat în apartament doar cu tânărul de 15 ani, celălalt rămânând în scara blocului. În cauză a fost întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Adjud.”, potrivit reprezentanților IPJ Vrancea.
Adjud: adolescent cercetat pentru violarea unui băiat de 9 ani
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -