Atletul român Alexandru Novac a câștigat, duminică seara, 25 august 2019, proba de aruncare a suliței din cadrul European Athletics Permint Meeting de la Madrid (Spania). Sportivul de la CSM București a urcat pe prima treaptă a podiumului, cu o aruncare de 80,73 metri, din a treia încercare. Celelalte cinci aruncării ale lui Alexandru au măsurat 77,54m, 78,34m, 75,08m, 76,15m și 79,88m. Pe locul doi în concursul de la Madrid s-a clasat Rolands Strobinders (Letonia) – 78,36m, iar al treilea a terminat Manu Quijera (Spania) – 77,32m.
Pentru Alexandru Novac este a treia clasare pe podium în această vară, după locul 1 de la Espoo (Finlanda) și locul 3 de la Bad Köstritz (Germania). Pe 27 august, sportivul român va participa la un nou meeting atletic, în Italia. (sursa: Federația Română de Atletism)