Consiliul local Adjud s-a întrunit marţi în şedinţă extraordinară pentru aprobarea noilor tarife la activitatea de precolectare, colectare şi transport al deşeurilor municipale. La şedinţa ordinară din urmă cu câteva zile, controversatul proiect nu a fost aprobat, considerându-se că nu se justifică această majorare, spre nemulţumirea edililor, care au revenit cu proiectul. De data aceasta, proiectul a trecut cu majoritate de voturi, fiind înregistrate şi două abţineri. Astfel, persoanele fizice vor plăti 12,11 lei/persoană, cu TVA, faţă de vechiul tarif de 9,60 lei/ persoană, iar pentru agenţii economici creşterea este de la 120 lei/mc la 151,15 lei/mc.
„Am observat faptul că la Mărăşeşti consilierii PSD s-au opus majorării preţului la gunoi, cerând firmei de salubritate să fie mai eficientă, lucru pe care şi noi cred că îl putem face”, a spus în cadrul şedinţei alesul PNL Adrian Baciu, care de altfel s-a şi abţinut în a vota majorarea tarifelor.
Operatorul de salubritate SC Utilităţi Publice şi-a motivat propunerea de majorare a tarifelor prin faptul că începând cu 1 februarie 2017 salariul minim brut pe economie va creşte de la 1.250 de lei/lună, la 1450 de lei/lună şi că ultima modificare a tarifelor a fost aprobată în anul 2016. Utilităţi Publice Adjud a mai menţionat că prin închiderea gropii de gunoi de la Tecuci şi transportarea deşeurilor menajere la Muchea, în judeţul Brăila, distanţa de transport a crescut de la 120 de km/cursă la 260 de km/cursă.