La data de 1 martie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție TF Adjud au fost sesizați cu privire la faptul că, în data de 22 februarie a.c., un băiat, în vârstă de 13 ani, din comuna Pufești, în timp ce se deplasa dinspre pasarela de trecere peste calea ferată înspre stația CFR Adjud, a fost lovit de către o persoană necunoscută, care i-a sustras telefonul mobil din buzunarul pantalonului și apoi a fugit. În urma cercetărilor efectuate sub coordonarea polițiștilor din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Vrancea și cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Adjud, precum și a celor din cadrul posturilor de poliție arondate, la aproximativ patru ore de la primirea sesizării a fost identificat principalul suspect în cauză, și anume un bărbat, în vârstă de 31 de ani, din județul Bacău. Totodată, telefonul mobil a fost recuperat și predat minorului.
Bărbatul a fost reținut și depus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al I.P.J. Vrancea, iar la data de 2 martie a.c. acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Adjud, pentru luarea unei măsuri preventive. A fost astfel dispusă măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, cu obligația de a nu depăși limita teritorială a județului Vrancea. (IPJ Vrancea)