vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăAdministratieAdolescenți amendați pentru că fumau într-un loc de joacă din parc

Adolescenți amendați pentru că fumau într-un loc de joacă din parc

În data de 18.05.2021, polițiștii locali au depistat în Parcul Teatru din municipiul Focșani doi elevi în vârstă de 15 ani, care fumau în interiorul locului de joacă pentru copii, special amenajat și delimitat. S-a procedat la legitimarea și sancționarea contravențională a acestora cu amendă, conform prevederilor Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, cu modificările și completările ulterioare.
Precizăm că, potrivit legii mai sus amintite, ,,Se interzice fumatul în toate spațiile publice închise, spațiile închise de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii”. Nerespectarea acestei prevederi se sancționează cu amendă contravențională de la 100 la 500 lei.
Menționăm că, potrivit Ordonanței nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, ,,Pentru contravenţiile săvârşite de minorii care au împlinit 14 ani minimul şi maximul amenzii stabilite în actul normativ pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate”. Înștiințăm pe această cale cetățenii municipiului Focșani să respecte prevederile legale și să păstreze curățenia în municipiul Focșani. (Poliția Locală Focșani)

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu