Fondurile disponibile în 2016 pentru investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole au fost solicitate integral înainte de termenul limită al sesiunii
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) anunţă că fondurile nerambursabile alocate prin submăsura 6.4, aferentă sesiunii anuale 2016, au fost epuizate ca urmare a solicitărilor de finanțare primite de Agenție.
De la deschiderea sesiunii în data de 28 iulie 2016, au fost depuse pentru finanţare prin această submăsura 1.241 de proiecte de investiții, pentru care s-au solicitat fonduri nerambursabile în valoare de peste 213 milioane de euro.
După încheierea evaluării de către experții AFIR, proiectele vor fi selectate în funcție de punctajul obținut la criteriile de selecție de către fiecare proiect în parte, în ordine descrescătoare. Selecția proiectelor se va realiza în limita alocării disponibile în 2016 pentru sM 6.4, care este de 85.000.000 euro.
AFIR