Cupa Satelor este o nouă competiție națională organizată de Federația Română de Fotbal cu sprijinul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. Competiția este destinată tinerilor din mediul rural, născuți după data de 01.01.2006. Conform regulamentului de organizare, fiecare comună poate participa cu mai multe echipe, formate din câte 16 jucători. Competiția se desfășoară în 3 etape: – etapa județeană: 1 octombrie 2018 – 15 martie 2019; – etapa regională: 1 aprilie 2019 – 15 mai 2019; – etapa națională: 25 mai 2019 – 10 iunie 2019.
Este de preferat ca fiecare județ să aibă înscrise minimum 8 echipe. Vrancea face parte din zona 2, alături de alte 5 județe: Brăila, Buzău, Galați, Tulcea, Constanța. Un joc se dispută între două echipe compuse fiecare din 9 jucători, dintre care unul este portar. Durata unui joc este de 30 de minute (fără prelungiri), împărțit în două reprize egale a câte 15 minute, cu o
pauză care nu va depăși 5 minute. Numărul înlocuirilor într-un joc este nelimitat. Un jucător care a fost înlocuit poate reintra în teren înlocuind alt jucător. Din fiecare echipă pot face parte și maximum 3 fete, născute în 2004 sau mai tinere. Echipele care doresc să participe la această competiție trebuie să completeze un formular de înscriere.