Văduvele și veteranii de război, precum și accidentaţii de război în afara serviciului ordonat vor primi, în acest an, câte 370 lei pentru acoperirea unei părţi din costul chiriei, al energiei electrice sau termice pentru nevoi casnice, potrivit unei Hotărâri de Guvern, cu 10,5% mai mult față de anul trecut. De această sumă vor beneficia în total 10.066 persoane. Fondurile provin din bugetele pe anul 2017 ale Ministerului Muncii și Justiției Sociale (pentru 9.438 persoane), Ministerului Apărării Naționale (327 persoane), Ministerului Afacerilor Interne (300 persoane) şi Serviciului Român de Informaţii (1 persoană). Anul trecut, aproximativ 13.677 persoane au primit câte 335 lei.
Drepturile de care beneficiază persoanele care au calitatea de văduve și veterani de război, precum şi accidentaţii de război în afara serviciului ordonat care au suferit o infirmitate sunt reglementate prin Legea nr.44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război,republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Cuantumul este stabilit anual, prin Hotărâre a Guvernului, și ține cont atât de evoluţia preţurilor, cât şi de posibilităţile de susținere de la bugetul de stat. (comunicat Guvernul României)