vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăEconomicAjutor de stat pentru companii, cu finanțarea cheltuielilor cu salariile pentru investițiile...

Ajutor de stat pentru companii, cu finanțarea cheltuielilor cu salariile pentru investițiile noi

Ministerul Finanţelor Publice anunță mediul de afaceri că se pot depune cereri pentru finanțare în baza H.G.nr.332/2014 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea investiţiilor noi, care promovează dezvoltarea regională prin crearea de locuri de muncă. Obiectivul schemei de ajutor de stat este dezvoltarea regională prin realizarea de investiții care determină crearea a minim 100 de locuri de muncă și încurajarea participării active a întreprinderilor la reducerea decalajelor economice dintre regiuni şi redresarea economiei româneşti. În cadrul schemei sunt finanțate cheltuielile salariale înregistrate pe o perioadă de 2 ani consecutivi, ca urmare a creării de noi locuri de muncă. Se acordă sume sub formă de granturi, de la bugetul de stat, pentru cheltuieli eligibile de natura costurilor salariale. În anul 2020, pentru ambele scheme de ajutor de stat administrare de M.F.P. (instituite în baza H.G. nr.332/2014 și H.G. nr. 807/2014) a fost alocat un buget de 1,5 miliarde lei. În luna august, prin Hotărârea de Guvern nr.598/2020 a fost revizuită această schemă, pentru creșterea accesibilității companiilor la finanțarea investițiilor cu ajutor de stat.

Cheltuielile eligibile sunt costurile salariale înregistrate pe o perioadă de 2 ani consecutivi aferente noilor locuri de muncă create ca urmare a realizării de investiţii, ce includ salariul brut și contribuțiile obligatorii. Cererile de acord pentru finanțare, însoțite de documentele justificative, se transmit la Registratura generală a Ministerului Finanțelor Publice, Bd. Libertăţii nr. 16, sector 5, București, menţionându-se pe documentație: „Unitatea de implementare a schemei de ajutor de stat instituită prin H.G. nr. 332/2014”. Toate informațiile privind condițiile ce trebuie îndeplinite în vederea obținerii finanțării și modul de completare a documentelor necesare se regăsesc la secțiunea Ajutor de stat – H.G. nr. 332/2014. Orice întrebări, sesizări şi solicitări de clarificări referitoare la prevederile acestui mecanism de finanțare pot fi adresate prin intermediul platformei dedicate, aflată la dispoziţia operatorilor economici la rubrica – Formular întrebări. (sursa: Ministerul Finanțelor Publice)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu