Crescătorii de albine au avut de suferit în acest an din cauza condițiilor meteorologice. Apicultorii au înregistrat cheltuieli suplimentare cu albinele și, în consecință, le-au crescut pierderile. De aceea, Ministerul Agriculturii a pregătit un act normativ prin care apicultorii să primească un ajutor de minimis de 15 lei/familia de albine, bani care acoperă o parte din pierderi. „Acest ajutor de minimis de 15 lei pe familia de albine promis de Ministerul Agriculturii ne va ajuta să ne putem păstra numărul de familii de albine și pentru a le putea hrăni deoarece am fost afectați la principalele culesuri, la rapiță, salcâm și floarea soarelui. Avem promisiunea că săptămâna viitoare va ieși o Hotărâre de Guvern privind ajutorul de 15 lei pe familia de albine, în condițiile în care noi am cheltuit anul acesta în jur de 250 de lei pe familie. E un lucru înțelept că ministerul a găsit înțelegerea de a ne sprijini, chiar dacă nu ne putem acoperi cheltuielile pe care le-am făcut, este un semnal că apicultura este recunoscută și avem un sprijin din partea statului român”, a declarat Ioan Fetea, președintele Asociației Crescătorilor de Albine din România.
Acesta a precizat că în 2016 costurile pentru susținerea unei familii de albine au crescut cu 50—60 de lei pentru acordarea suplimentelor de hrană. „Din calculele noastre, în fiecare an noi cheltuim în medie pe o familie de albine în jur de 200 de lei, și aici intră schimbul ramelor, mătcilor, fagurelui, tratamente și nu vorbim de munca noastră pe care nu o cuantificăm niciodată. În schimb, anul acesta am cheltuit 250 de lei, chiar 260 de lei, în medie. Aceste sume în plus au apărut în condițiile în care am fost obligați să dăm hrană albinelor, siropuri, dar din păcate nu recuperăm prin producția realizată decât 40-45%. Primim acești 15 lei și asta înseamnă că mai recuperăm până la 50 — 55%. Din păcate, noi depindem mult de natură, pentru că albina nu poate să iasă la zbor pe vânt, pe frig și ploaie și să mai facă și producție. Din ceea ce am observat, totul se întâmplă ciclic: din trei ani avem unul bun sau bunicel și doi nu din punct de vedere al producției”, a explicat președintele Asociației Crescătorilor de Albine. În țara noastră sunt înregistrate circa 1,47 milioane de familii de albine care produc, în medie, 22.000 de tone de miere/an. La nivel european, România se situează pe locul al IV-lea în ceea ce privește producția de miere de albine.