Matematica și interesele politice ajung rareori la un numitor comun. Matematica este o știință exactă, pe când politica se joacă, cel puțin la noi, numai pe nisipuri mișcătoare. Se afirmă, se confirmă, se neagă, se înfierează, se întoarce, se nuanțează, se aprobă, se respinge etc. același lucru, de multe ori, în aceeași zi sau într-un interval scurt de timp, de aceleași persoane, în funcție de interese. O situație confuză, de acest gen, s-a petrecut în ședința Consiliului Local Focșani din data de 28 iulie. Proiectul aflat în dispută a fost la nr. 24 de pe ordinea de zi: ”aprobarea încredințării în folosință gratuită Direcției de Dezvoltare Servicii Publice Focșani până la data de 31.03.2021 a obiectivului de investiții ”Amenajarea spațiului verde Cartier Mîndrești, Cartier Focșani Sud și Cartier Laminorul”, având suprafața de 122.844 mp”. Acest proiect se încadrează în prevederile art.45, alin.3 din Legea nr.215/2001 a administrației publice locale – ”hotărârile privind patrimoniul se adoptă cu votul a două treimi din numărul total al consilierilor locali în funcție”. Consilierii locali PNL au solicitat explicații cu privire la modul în care Direcția de Dezvoltare Servicii Publice va reuși să întrețină toate aceste spații verzi și alei, ținând cont de numărul redus de personal și utilaje. De cealaltă parte, majoritatea PSD-UNPR/PMP-ALDE-independent a susținut că se vor rezolva toate problemele (deși sunt spații verzi deja uscate, înainte/după recepția lucrărilor), în ciuda lipsurilor unității din subordinea Primăriei Focșani. De menționat că lucrările de amenajare a spațiilor verzi din cele 3 cartiere ale Focșaniului s-au ridicat la suma de 8,4 milioane de lei. Deși nu s-au stabilit în mod clar modalitățile prin care Direcția de Dezvoltare Servicii Publice Focșani se va achita de această nouă responsabilitate, cei 13 consilieri ai puterii au votat proiectul de hotărâre iar ceilalți 7 consilieri PNL nu. În acel moment, s-a ridicat, firav, problema valabilității/ legalității votului/ adoptării proiectului respectiv cu 13 voturi din 20 de consilieri în funcție. Imediat, secretarul municipiului, Eduard Corhană, cel care avizează legalitatea actelor din administrația focșăneană, a precizat că proiectul a trecut. În opinia sa, 13 înseamnă două treimi din 20. Matematic, două treimi din 20 înseamnă 13,32. După cum se vede, 13 este mai mic decât 13,32 și, în consecință, 13 nu reprezintă, matematic, două treimi din 20. Probabil că PSD și secretarul Corhană au interpretat că se poate rotunji în minus votul, astfel încât proiectul a fost adoptat cu mai puțin de două treimi din voturile necesare, conform legii. Poate se va găsi și un paragraf normativ care să spună că două treimi se traduce și prin mai puțin de două treimi. Este posibil ca acest punct să facă obiectul unui nou aviz de nelegalitate din partea Instituției Prefectului. Iar până când PNL va reveni la numărul de 8 consilieri și CL Focșani la numărul total de 21, vom mai asista la astfel de interpretări atunci când va fi nevoie de două treimi: 13=13,32=două treimi. Între timp, poate se găsește cineva să lămurească, pe text de lege clar, care este treaba cu fracțiile, subunitățile, treimile, jumătățile etc.
Alba-neagra cu două treimi în Consiliul Local Focșani
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -