duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăComuna meaBOLOTESTIAlcoolul la volan i-a lăsat pietoni, dar și cu câte un dosar...

Alcoolul la volan i-a lăsat pietoni, dar și cu câte un dosar penal

La data de 20 aprilie, ora 04:45, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Focșani au depistat în trafic, pe Bulevardul Independenței, o autoutilitară condusă de un bărbat de 73 de ani,  din comuna Tâmboești, iar în urma testării acestuia cu aparatul etilometru, a rezultat valoarea de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

La data de 21 aprilie, ora 02:11, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Nănești au depistat în trafic, pe o stradă din comuna Vulturu, un autoturism condus de un bărbat, de 32 de ani,  din județul Botoşani. Polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

La data de 21 aprilie, ora 08:15, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Odobești au depistat în trafic un bărbat de 65 de ani, din comuna Bolotești, în timp ce conducea pe DN 2 D Bolotești un autoturism, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar bărbatul a fost condus la Spital Militar -Focșani, unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

La data de 20 aprilie, ora 12:00, polițiștii Secției 1 Poliției Rurală Golești au fost sesizați prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, în comuna Garoafa s-a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că, un bărbat, de 53 de ani, din orașul Mărășești, în timp ce conducea un autoturism, a acroșat un autoturism parcat, provocând avarii. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat un rezultat de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i-au fost prelevate mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. (IPJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu