Președintele organizației ALDE Focșani și candidatul acestei formațiuni pentru postul de primar, Lucian Vulpe, susține că grădinițele din municipiu se pot reabilita și moderniza cu fonduri europene. Autoritățile locale pot depune proiecte în acest sens pentru a accesa fonduri europene, puse la dispoziție pentru exercițiul financiar 2014-2020. Lucian Vulpe consideră că investițiile în educația timpurie asigură o bază solidă pentru dezvoltarea copiilor. ”Educația este fundația cea mai solidă pe care se poate construi o societate puternică, un oraș puternic. Este foarte important să investim și în educația timpurie. S-a dovedit că participarea copiilor la educația timpurie de calitate are numeroase beneficii, nu numai pentru copii. Se asigură, totodată, condițiile pentru reîntoarcerea părinților în piața activă a muncii. Banii pentru reabilitarea acestor unități de învățământ există. Ei sunt prevăzuți ca prioritate de investiții în Programul Operațional Regional, Axa prioritară 10 – îmbunătățirea infrastructurii educaționale. Totalul de finanțare pusă la dispoziție pentru acest tip de proiecte este de 299 de milioane de euro, așa că există banii necesari pentru a finanța reabilitarea și chiar construcția de noi grădinițe în municipiul Focșani”, susține Lucian Vulpe, candidatul ALDE pentru Primăria Focșani.
Un producător de materiale de construcții din România a demarat o campanie prin care își propune să reabiliteze 37 de grădinițe, școli și spitale din țară. Se va face o selecție on-line, pe baza propunerilor, fotografiilor și dezbaterilor cetățenești. În urma acesteia, se va alege câte o singură unitate pe județ. Din Focșani au fost propuse, și au primit, deja, voturi, 4 unități de învățământ pentru această campanie: Grădinița Nr. 16, de pe Aleea Căminului (are nevoie de lucrări la acoperiș, izolație exterioară, pereți interiori, subsol, elemente de joacă etc), Liceul de Artă ”Gheorghe Tattarescu”, de pe Str. Alecu Sihleanu (reparații și reamenajări la coperiș, săli de curs, izolație termică), Grădinița Nr. 13, de pe Aleea Echității (probleme de igienă, toalete inutilizabile etc), Grădinița Nr. 17, de pe Bld. Unirii (probleme la grupurile sanitare, pereți, geamuri, uși etc). ”Acest exemplu de responsabilitate civică din partea unei companii private scoate în evidență incapacitatea autorităților locale de a se ocupa de cea mai importantă infrastructură, educația”, este de părere Lucian Vulpe.