Peste 51 de milioane de italieni sunt chemați astăzi la vot. Alegătorii vor putea merge la secțiile de votare între orele 7 și 23. Pentru prima dată în ultimii ani, se votează doar într-o singură zi, duminică, secțiile de votare nefiind deschise și luni, 26 septembrie. Criza guvernamentală din acest an a condus la demisia premierului Mario Draghi, iar președintele Italiei, Sergio Mattarella, a decis să dizolve Parlamentul pe 21 iulie, cu opt luni înainte ca mandatul acestuia să expire. În consecință, au fost convocate alegeri parlamentare anticipate. Se anticipează ca alianţa de dreapta condusă de Giorgia Meloni şi formaţiunea sa naţionalistă Fraţii Italiei (FdI) să câştige scrutinul şi chiar să obţină majoritate absolută în parlament, potrivit sondajelor de opinie, ceea ce înseamnă că Meloni are şanse mari de a deveni prima femeie prim-ministru din istoria ţării.
De menționat faptul ca italienii rezidenți în străinătate vor avea posibilitatea de a-și exercita dreptul de vot chiar și în afara granițelor. Pentru a vota, aceștia trebuie să fie înscriși într-un registru (Registrul italienilor rezidenți în străinătate) și înregistrarea trebuie să fi fost făcută până la 31 decembrie 2021.