Hidrologii au emis, astăzi după-amiază, noi avertizări de specialitate, în urma ploilor torențiale din mai multe zone din Vrancea. O avertizare cod portocaliu de inundații vizează bazinul hidrografic Siret, cu afluenții din partea dreaptă – Trotuș și Putna. ”Ca urmare a precipitațiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate și propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale COTELOR DE INUNDAŢIE pe râurile din bazinele hidrografice: Siret – afluenții de dreapta aferenți sectorului aval confluență cu râul Trotuș – amonte confluență cu râul Putna, județul Vrancea. Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare pe unele râuri mici din bazinele hidrografice: Șușița – bazin amonte S.H. Ciuruc.”, au transmis hidrologii. Codul portocaliu este valabil până duminică la prânz.
De asemenea, INHGA a transmis și o avertizare cod galben de inundații, pentru bazinul râului Râmnicu Sărat, bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior. Și această avertizare de inundații este valabilă până duminică, la ora 12:00.