sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăActualitateAlertele de ploi și vânt se mențin până luni dimineață

Alertele de ploi și vânt se mențin până luni dimineață

Meteorologii au actualizat atenționările de instabilitate atmosferică. Până la noapte, la ora 3:00, se instituie cod portocaliu, local, în estul Moldovei, sud-estul Transilvaniei, nordul Munteniei și al Dobrogei, precum și în zona Carpaților de Curbură (inclusiv Munții Vrancei). În aceste zone vor fi averse torențiale ce vor acumula local 40-60 de litri/mp. Acestea vor fi asociate și cu descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină.

De asemenea, avertizarea cod galben va fi valabilă până luni, la ora 10:00. Meteorologii spun că, în acest interval, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată în nordul, nord-vestul, centrul, estul și sud-estul teritoriului. Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, local, cantitățile de apă vor depăși 25-35 de litri/mp. Pe parcursul nopții, aria manifestărilor de instabilitate atmosferică va fi în restrângere.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu