Consilierul liberal Nicu Tănase își va pierde, în ședința de Consiliu Local de marți, 8 mai, calitatea de membru în consiliile de administrație de la Liceul cu Program Sportiv și Clubul Sportiv Școlar Focșani. Liberalul a dobândit această calitate la începutul mandatului de consilier local, dar atât unitățile de învățământ în cauză cât și Corpul de Control al primarului Misăilă îl acuză că lipsește nemotivat de la ședințele consiliului de administrație. Astfel, directorul Liceului cu Program Sportiv, Mihai Petruț, care este și consilier local PSD, a întocmit un tabel cu participarea celor doi aleși locali la ședințele consiliului de administrație în școala pe care o conduce. Astfel, în vreme ce alesul PSD Mihai Nedelcu însumează o prezență de 100% la cele 23 de ședințe, liberalul Nicu Tănase a absentat de la toate cele 23 de ședințe. De altfel, membrii consiliului de administrație al LPS Focșani i-au retras încă de pe 16 aprilie calitatea de membru lui Nicu Tănase și cer Consiliului Local desemnarea unui alt ales local. Aceeași situație se regăsește și la Clubul Sportiv Școlar Focșani, unde Nicu Tănase a absentat de la toate cele nouă ședințe ale consiliului de administrație din mandatul actual de consilier local, spre deosebire de colegul său de partid, Dan Buzoi, care a fost prezent la toate ședințele Clubului Sportiv Școlar de Gimnastică Focșani. Deocamdată, Nicu Tănase își păstrează calitatea de membru în consiliul de administrației al Școlii Nr. 3.
Alesul liberal Nicu Tănase, dat afară din două consilii de administrație ale școlilor unde este membru
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -