În cursul zilei de ieri, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Florin Jianu, și-a prezentat demisia din funcție. Florin Jianu și-a motivat decizia într-o postare pe Facebook, în urma adoptării OUG nr13/ 2017, prin care se aduc modificări la codurile penale: „Am reflectat cu responsabilitate la ceea ce este etic să fac în continuare şi nu în principal pentru probitatea mea profesională, pentru că aici am conştiinţa curată, ci pentru copilul meu, pentru cum o să ma uit în ochii lui şi ce anume o să îi spun peste ani. O să îi spun că tata a fost un laş şi a girat acţiuni pe care nu le împărtăşeşte sau a ales să iasă cu fruntea sus dintr-o poveste care nu este a lui?! (…) Am pregătit acest mesaj încă din seara celebrei ședințe de guvern, am amânat însă decizia sperând că gândul bun sau măcar presiunea străzii îi vor determina pe cei care au greșit conceptual dar și pe cei care au acționat, să aibă onoarea de a își repara ,eroarea’ și să ne continuăm liniștiți activitatea. Dacă ei nu au făcut-o două zile, poate acest exemplu le va fi util”. În locul său, premierul Grindeanu l-a desemnat, ca interimar, pe titularul de la Ministerul Economiei, Alexandru Petrescu. ”Premierul Sorin Mihai Grindeanu a transmis astăzi președintelui României, Klaus Werner Iohannis, propunerea de nominalizare a ministrului Economiei, Alexandru Petrescu, ministru interimar pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat. Propunerea a fost făcută în conformitate cu prevederile art. 106 și art. 107 alin (3) și (4) din Constituția României, republicată, precum și cu cele ale art. 9 din Legea nr.90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, cu modificările și completările ulterioare. Premierul a făcut această nominalizare în contextul în care ieri, Florin Nicolae Jianu și-a înaintat demisia din funcția de ministru pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat”, se arată în comunicatul Guvernului.
Sursa foto: Guvernul României